După ce reglementarea organizării și funcționării cabinetelor medicale a fost vizată de două rânduri de modificări legislative de la începutul acestui an, venite de la Guvern pe calea ordonanțelor, un alt set de modificări urmează să apară în OUG nr. 124/1998, de data asta pe calea unei noi legi. Concret, e vorba de Legea nr. 78/2025 privind aprobarea OG nr. 9/2025 (una dintre ordonanțele antemenționate), publicată marți în Monitorul Oficial și aplicabilă de vineri, lege care prevede posibilitatea înființării și funcționării cabinetelor medicale:
- în cadrul instituțiilor publice de asistență socială (pentru a crea cadrul legal necesar înființării cabinetelor de recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul instituțiilor publice de asistență socială care au deja în structura proprie centre de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulții cu dizabilități);
- în cadrul unităților de învățământ și
- în cadrul persoanelor juridice pentru angajații proprii, în cadrul serviciilor interne de prevenire și protecție.
Inițiatorii modificărilor spun că, în acest din urmă caz, ordonanța este restrictivă în forma sa actuală, întrucât se referă doar la înființarea cabinetelor în cadrul instituțiilor publice, pentru angajații proprii, iar nu și la entitățile private, deși Legea SSM le impune angajatorlor să asigure sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă - astfel, este necesară înlocuirea sintagmei „instituții publice” existente acum în OUG 124/1998 cu sintagma „persoane juridice”.
„Cabinetele medicale, fără personalitate juridică, în care medicii îşi exercită profesia ca profesie liberală sunt: (...)
e) cabinete medicale de medicina muncii organizate de persoane juridice, pentru angajații proprii, în cadrul serviciilor interne de prevenire şi protectie (...)
g) cabinete de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul centrelor de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoanele adulte cu dizabilități din structura instituțiilor publice de asistență socială;
h) cabinete medicale școlare/cabinete stomatologice școlare din cadrul unităților de învățământ”, mai prevede legea publicată marți în Monitor.